miercuri, 16 noiembrie 2011

Din scrierile Staretului Varsanufie de la Optina:

"Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”
I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.
A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.  „Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.” I-am răspuns:
„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.
Staretul Varsanufie de la Optina
“Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Editura Evanghelismos, 2003

Sf. Vasile cel Mare spune despre Psalmi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare”[1]. De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru pro­pria noastră boală. Că spune Scriptura : «Tămăduirea va pune capăt marilor păcate»[2].
Altele ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, al­tele Legea şi altele felul de sfătuire al Proverbelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate : profeţeşte cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viaţă, ne învaţă cele pe care trebuie să le facem.
Şi, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală într-un cuvânt, în­depărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.
Duhul cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute şi că noi, din pricina înclinării spre plăcere, neglijăm cu totul vieţuirea cea dreaptă. De aceea ce face ? A unit dogmele cu plă­cerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim pe nesim­ţite şi folosul cuvintelor de învăţătură ; face la fel ca doctorii cei în­ţelepţi ; aceştia adeseori ung de jur împrejur cu miere paharul în care dau bolnavilor fără poftă de mâncare doctorii mai amare.
Pentru a-ceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sânt copii cu vârsta sau cei care sânt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul. Că n-a plecat de la biserică cineva din cei mulţi şi trândavi păstrând cu uşurinţă în minte vreo poruncă apostolică sau profetică ; dar cuvin­tele psalmilor le cântă şi acasă şi le fredonează şi în piaţă.
Dacă unul, din cei care se sălbăticesc cumplit din pricina mâniei, intră în biserică, ei bine, când începe să se cânte psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă din biserică cu sălbăticia sufletului potolită.
Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ?
Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea prun­cilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foar­te potrivită femeilor.
Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc.
Sf. Vasile cel Mare, „Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Sf. Ioan Gură de Aur: Ca sa se poarte cu întelepciune si cumintenie, copiii trebuie sa-l asculte pe psalmistul care zice: : ,, Ca salele mele s-au umplut de ocari…” (Psalm 37, 7). Tot el îi învata ca trebuie sa fie înfrânati la mâncare: ,,si mâncarea era înca în gura lor. Când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat peste ei …si pe cei alesi ai lui Israel i-a doborât” (Psalm 77, 34-35).
Si ca trebuie sa fie stapânii lucrurilor lor:  “… bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea   (Psalm 61, 10). Si ca trebuie sa fie deasupra slavei:  “Ca la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui” (Psalm 48, 18).
Ca nu trebuie sa-i invidieze pe cei vicleni: “Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac faradelegea” (Psalm 36, 1).  Îi învata sa socoteasca ca a avea putere nu înseamna nimic: “Vazut-am pe cel necredincios mândrindu-se si înaltându-se ca cedrii Libanului. Si am trecut si iata, nu era…” (Psalm 36, 35-36).
Sa socoteasca lucrurile din aceasta viata ca având putina valoare: “Au fericit pe poporul care are aceste bunatati. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al sau” (Psalm 143, 15). Ca orice pacat se plateste: “… ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Psalm 61, 11). Si explica de ce aceasta pedeapsa nu vine în fiecare zi:
“Dumnezeu este judecator drept, tare si îndelung-rabdator si nu Se mânie în fiecare zi” (Psalm 7, 11).  Ca smerenia este un lucru bun: “Doamne, nu s-a mândrit inima mea…” (Psalm 130, 1). Ca mândria este un lucru rau: ” Pentru aceea îi stapâneste pe ei mândria… ” sau, în alta parte:  ” De cei batjocoritori El râde…”  sau , iarasi :  ” Din rautatea lor iese nedreptatea” (Psalm 72, 7).
Ca milostivirea e buna: ” dat-a saracilor; dreptatea lui ramâne în veacul vecilor” (Psalm 111, 8). Ca e un lucru de lauda sa fii milostiv si sa dai cu împrumut: “Bun este barbatul care se îndura si împrumuta…” (Psalm 111, 5). În psalmi vei mai gasi si alte sfaturi si învataturi pline de întelepciune, cum ar fi aceea ca nu trebuie sa înjuram si sa spunem vorbe rele: “…pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul sau, pe acela l-am izgonit” (Psalm 100, 6).
Sf. Ioan Gură de Aur: Ce folos avem din studierea psalmilor
din “Parinti, copii si cresterea lor”

Talcuiri la Psalmi

"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare." 1. De aceea a fost scrisa de Duhul pentru toti oamenii, ca fiecare sa luam din ea, ca dintr-un spital obstesc al sufletelor, tamaduirea pentru propria noastra boala. Ca spune Scriptura: "Tamaduirea va pune capat marilor pacate" 2. Altele ne invata Profetii, altele Cartile istorice, altele Legea, si altele felul de sfatuire al Pildelor. Cartea Psalmilor insa cuprinde ce este folositor din toate: profeteste cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, da legi pentru viata, ne invata cele pe care trebuie sa le facem. Si, ca sa spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obsteasca de invataturi bune, dand fiecaruia, dupa sarguinta lui, ce i se potriveste. Tamaduieste ranile vechi ale sufletelor si aduce grabnica insanatosire celui de curand ranit; ingrijeste pe cel bolnav si pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala; intr-un cuvant, indeparteaza, pe cat e cu putinta, patimile care se incuibasera in felurite chipuri in viata oamenilor; si face aceasta cu seductie masurata si cu dulceata, sadind in suflet gand plin de intelepciune. Duhul cel Sfant a vazut ca neamul omenesc este greu de indrumat spre virtute si ca noi, din pricina inclinarii spre placere, neglijam cu totul vietuirea cea dreapta. De aceea, ce face? A unit dogmele cu placerea cantatului, ca, o data cu dulceata melodiei, sa primim pe nesimtite si folosul cuvintelor de invatatura; face la fel ca doctorii cei intelepti; acestia adeseori ung dejurimprejur cu miere paharul in care dau bolnavilor fara pofta de mancare doctorii mai amare. Pentru aceasta, dar, ni s-au alcatuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sunt copii cu varsta sau celor care sunt cu totul tineri cu purtarea sa li se para ca ei canta, dar de fapt isi instruiesc sufletul. Ca n-a plecat de la biserica cineva din cei multi si trandavi pastrand cu usurinta in minte vreo porunca apostolica sau profetica; dar cuvintele psalmilor le canta si acasa, si le fredoneaza si in piata. Daca unul dintre cei care se salbaticesc cumplit din pricina maniei intra in biserica, ei bine, cand incepe sa se cante psalmul, atunci, datorita melodiei, pleaca din biserica cu salbaticia sufletului potolita.
Da, psalmul este liniste a sufletelor, conducator al pacii; potoleste tulburarea si valvataia gandurilor, inmoaie mania sufletului si infraneaza pe cel desfranat. Psalmul leaga prietenii, uneste pe cei de departe, impaca pe cei invrajbiti. Cine se mai poate socoti vrajmas al celui cu care a inaltat acelasi glas spre Dumnezeu? Cantatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea. Cantatul impreuna este ca un lant care duce la unire; uneste poporul in simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fuga pe demoni si aduce pe ingeri intr-ajutor; este arma pentru frica de noapte; odihna pentru ostenelile zilei; este intarirea pruncilor, podoaba celor in floarea varstei, mangaiere batranilor, gateala foarte potrivita femeilor. Psalmul populeaza pustiurile, cuminteste pietele; este carte elementara de invatatura pentru cei ce intra in viata; crestere pentru cei ce inainteaza in varsta, intarire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul inveseleste sarbatorile; psalmul naste tristetea cea dupa Dumnezeu; psalmul scoate lacrima si din inima de piatra; psalmul este lucrul ingerilor, vietuire cereasca, parfum duhovnicesc. Ce descoperire inteleapta a Invatatorului, Care a mestesugit ca, o data cu cantarea, sa invatam si cele ce ne folosesc! De aceea se si intiparesc mai bine in suflete invataturile. Invatatura data cu sila de obicei nu ramane; dar invatatura cu placere si cu bucurie se fixeaza mai trainic in sufletele noastre. Ce nu poti invata din psalmi? Nu, oare, maretia barbatiei? Nu, oare, exactitatea dreptatii? Nu, oare, sfintenia castitatii? Nu, oare, desavarsirea intelepciunii? Nu, oare, chipul pocaintei? Nu, oare, masura rabdarii? Nu, oare, tot ce ai putea spune despre faptele cele bune? In psalmi este cu putinta sa gasesti invatatura desavarsita despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea in trup a lui Hristos, amenintarea cu judecata, nadejdea invierii, frica de pedeapsa, fagaduintele slavei, descoperirile tainelor; toate sunt stranse, ca intr-o mare si obsteasca vistierie, in Cartea Psalmilor, pe care profetul a armonizat-o cu instrumentul muzical numit psaltire, desi sunt multe instrumente muzicale. Dupa parerea mea, profetul, inspirat de Duhul, a aratat harul cel de sus care rasuna in psaltire, pentru ca dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea isi are cauza sunetelor in partite de sus ale ei. La chitara si la lira arama rasuna de dedesubtul locului unde pana atinge coardele; psaltirea insa are cauzele ritmurilor armonioase in partea de sus, ca si noi sa cautam a cugeta cele de sus si sa nu ne pogoram la patimile trupului din pricina dulcetii melodiei. Socot insa ca profetul, prin constructia acestui instrument muzical, ne-a aratat, in chip adanc si intelept, si aceea ca oamenii care au sufletele bine constituite si armonioase se urca usor la cele de sus.
II Tim 3, 16
Eccl 10,4
Sfantul Vasile cel Mare

Staretul Varsanufie de la Optina

“Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”
Staretul Varsanufie de la Optina
Editura Evanghelismos, 2003
Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:
„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”
I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.
A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.
„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”
I-am răspuns:
„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Pr. Paisie Olarul


paisie_mare
Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.
(arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhoviceşti, cu pr. Paisie Olaru)

http://psaltirea.wordpress.com/2008/11/08/sf-nicolae-velimirovici-predica-la-psalmul-443/

Predică
Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor (Psalmul 44: 3).
imagineps443Sfînta Scriptură nu atribuie nici o valoare deosebită frumuseţii fizice, şi în general nici unui lucru din cele trecătoare. De aceea oricine citeşte Sfintele Scripturi trebuie să se înarmeze cu multă atenţie şi înţelepciune, spre a şti să vadă că aparenta laudă a frumuseţii fizice are în vedere de fapt frumuseţea sufletului şi a valorilor spirituale.
Fără îndoială, frumuseţea spirituală face ca să fie minunat de atrăgător şi cel mai puţin frumos chip, tot aşa cum urîţenia sufletească urîţeşte şi cel mai frumos chip.
Prorocul David, cel care revarsă cuvînt bun din inima lui (Psalmul 44: 1), spune împăratului lui, Domnul Iisus Hristos: împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor.
Domnul Şi-a făurit Lui-Şi trupul Său omenesc aşa cum a dorit. Dacă ar fi dorit să Se întrupeze pe pămînt ca cel mai frumos dintre oameni, aşa ar fi şi făcut. Dar nimic din Sfintele Scripturi nu ne arată că El ar fi atras la El mulţimile prin frumuseţea Lui fizică izbitoare sau prin felul înfăţişării Lui.
El Însuşi a zis: trupul nu foloseşte la nimic (Ioan 6: 66). Prin urmare, limpede este că Prorocul David nu grăieşte aici de frumuseţea trupească a Mîntuitorului, ci de dumnezeiasca Lui frumuseţe duhovnicească. Aceasta se vede din următoarele cuvinte ale Pslamistului: revărsatu-s-a har de pe buzele Tale (Psalmul 44: 3).
Aşadar, frumuseţea Fiului lui Dumnezeu nu stă în forma buzelor gurii Lui, ci în bogăţia harului care se revarsă de pe ele. Despre Hristos grăişte şi Prorocul Isaia: nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă (Isaia 53: 2-3).
Putem vedea oare un acord între David şi Isaia? Cu adevărat, putem, cuvintele lor stau într-un acord desăvîrşit. David grăieşte de frumuseţea interioară a lui Hristos, pe cînd Isaia grăieşte de umilirea şi batjocorirea Lui ca fiinţă umană exterioară. Isaia a zis că în El oamenii nu vor vedea nici chip de rege, nici de om bogat, ci vor vedea în El pe rob şi pe omul care este cunoscător al suferinţei.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti mai frumos decît toţi oamenii pămînteşti şi îngerii cereşti! Slava Ta este nepieritoare iar frumuseţea Ta, fără de sfîrşit!
O Stăpîne Preablînde, îndepărtează urîţenia sufletelor noastre celor desfigurate de păcat, rugămu-ne şi ne cucerim Ţie!
Căci a Ta este toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai
Proorocului Împărat David”
Fericitul Teodoret al Cirului
Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003
TÎLCUIREA PSALMULUI 67
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Văzînd păgînătatea ce se urma între oameni şi stăpînirea diavolului, şi fiind învăţat de Sfîntul Duh, dumnezeiescul David se roagă ca foarte degrab să se facă arătarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru. Şi, primind descoperirea celor ce se vor face, se învaţă şi propovăduieşte mîntuirea firii oamenilor, pieirea vrăjmaşilor şi, în scurt, prea-slăvita schimbare a lucrurilor.
1 Să Se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dînsul!
psalm.67Zice: E vremea să Te scoli Tu, Stăpîne, şi să lucrezi mîntuirea oamenilor, şi numaidecît toată ceata neprietenilor se va întoarce în fugă, risipindu-se de strălucirea arătării Tale. Tot aşa, de multe ori şi noi obişnuim a-i deştepta pe judecătorii cei blînzi spre ajutorul celor nedreptăţiţi, rugîndu-i să se scoale şi să oprească semeţia asupritorilor. Iar „sculare”, după cum am zis de multe ori, nu numeşte numai încetarea îndelungii-răbdări, ci şi Învierea Mîntuitorului lumii la trei zile după ce a primit de bună voie moartea pentru noi.
2 Precum lipseşte fumul să lipsească; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu!
Adică: Precum bătaia vîntului risipeşte fumul, şi ceara se topeşte cînd se învecinează cu focul, aşa se vor face cu totul deşerţi vrăjmaşii odată cu venirea Ta – o Stăpîne! Că aceia pe care Cei 70 i-au zis „păcătoşi” sînt numiţi de toţi ceilalţi tălmăcitori: „necredincioşi”. Şi Evreul, şi Sirul aşa îi numeşte.
3 Şi drepţii să se veselească,
Zice: Făcîndu-se acest lucru, toată faţa drepţilor se va umple de bucurie şi îndulcire.
să se bucure înaintea lui Dumnezeu şi să se desfăteze întru veselie.
Prin acestea, arată că nu asupra oamenilor a adus rugăciunea, ci împotriva dracilor ce dau război oamenilor, de a căror risipire şi deşertare se bucură neamurile şi Îl laudă pe Dumnezeu, Cel ce le-a mîntuit. Că zice:
4 Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi numelui Lui, cale faceţi Celui ce S-a înălţat peste apusuri, Domnul este numele Lui, şi vă bucuraţi înaintea Lui!
Aici, dumnezeiescul cuvînt le porunceşte Sfinţiţilor Apostoli să alerge la neamuri cu dănţuire şi cu cîntare de laudă şi să gătească Împăratului tuturor calea. Acestea se aseamănă celor zise lor de Domnul: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” Prin învăţătura aceasta şi prin naşterea de a doua oară a Botezului, calea cea aspră s-a făcut netedă, gătindu-se lui Dumnezeu, Care era să locuiască şi să umble întru dînşii, după Proorocul.
Şi zice că „S-a înălţat El peste apusuri”, arătînd întunericul vărsat peste sufletele oamenilor. Aceasta a tălmăcit-o Simmah: „Aşterneţi cale Celui ce Se poartă pe pămînt nelocuit.” Iar nelocuită este pustia, şi „pustie” dumnezeiasca Scriptură a numit de multe ori neamurile: „Veseleşte-te, pustie însetată!”; şi iarăşi: „Mai mulţi sînt fiii pustiei (ai celei părăsite), decît ai celeia ce are bărbat.” Deci zice: Peste această pustie nelocuită, şi lipsită de lumină şi numită pentru aceasta „apus”, S-a înălţat Soarele Dreptăţii, şi a gonit negura şi a făcut-o pe cea nelocuită Biserică a Sa.
5 Tulbura-se-vor de faţa Lui, a părintelui celor sărmani şi a judecătorului văduvelor.
Că nu suferă ei arătarea Lui, ştiindu-L pe Dînsul drept judecător, căci prin purtarea de grijă pentru „văduve şi sărmani” a arătat dreptatea Proniei Lui. Şi dumnezeieştile Evanghelii ne învaţă tulburarea şi frica dracilor, că-i auzim pe dînşii zicînd: „Ce este nouă şi Ţie, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit mai-nainte de vreme să ne munceşti pe noi?”
Dumnezeu este în locul cel sfînt al Lui.
Fiindcă a zis: „Să se scoale Dumnezeu” şi: „Cale faceţi Celui ce S-a suit peste apusuri”, după cuviinţă a adăugat acest cuvînt, ca nimeni să nu socotească cum că Dumnezeul tuturor face iconomiile Sale mutîndu-Se din loc. Într-acest fel este şi cuvîntul zis de Domnul: „Nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel ce S-a pogorît din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer”, care arată nescrierea împrejur a dumnezeieştii firi şi ne învaţă că S-a pogorît într-adevăr, petrecînd şi împreună-vieţuind jos cu oamenii, dar că era şi în cer şi nu S-a despărţit de Tatăl.
6 Dumnezeu aşază pe cei de un nărav în casă, scoate întru vitejie pe cei ferecaţi cu obezi, la fel pe cei amărîţi, pe cei ce locuiesc în mormînturi.
„De un nărav” numeşte pe cei ce au un scop, care sînt uniţi într-un gînd şi voiesc a se griji doar de fapta bună, iar nu pe cei ce voiesc acum unele, iar mai tîrziu altele. Pe aceştia zice că „îi face să locuiască în casa cea dumnezeiască”. Iar „ferecaţi în obezi” îi numeşte pe cei înfăşuraţi cu legăturile păcatului, pe care îi dezleagă şi îi face viteji. Unul ca acesta a fost Matei, unul ca acesta a fost Iacov al lui Alfeu, unul ca acesta a fost Zaheu, care, izbăvindu-se de legăturile nedreptăţii, au primit asupră-le foarte cu bărbăţie războiul împotriva celui ce îi ferecase. Şi zice că nu numai pe cei ferecaţi îi face viteji, ci şi pe cei ce au ajuns la vîrful păgînătăţii şi locuiesc în trupurile lor ca întru nişte mormînturi împuţite, pe care îi învredniceşte de mîntuire împreună cu aceia.
7 Dumnezeule, cînd ieşeai Tu în mijlocul norodului Tău, cînd treceai Tu în pustie,
8 pămîntul s-a cutremurat, cerurile au picurat
Simmah a tălmăcit stihul aşa: „Dumnezeule, ieşind Tu înaintea norodului Tău, umblînd Tu prin cea nelocuită, pămîntul s-a clătinat şi cerul a picurat.” Zice: Vrînd să treci în pustia aceea nelocuită, care nu primise încă raza luminii, Tu ai clătinat, şi ai cutremurat pămîntul şi din cer ai picat asupră-i picăturile darului. Şi primul lucru s-a făcut pe Cruce, că atunci s-a cutremurat pămîntul, şi pietrele s-au despicat şi tot ocolul pămîntului s-a clătinat, prin oarecare simţire văzîndu-L spînzurat pe Cruce pe Ziditorul a toate. Iar cealaltă – după Înălţarea Lui la ceruri: atunci a venit darul Duhului peste Apostoli, urmînd şi asemănîndu-se picăturilor de ploaie.
Apoi, învăţîndu-i pe Iudei că Dumnezeu este Cel ce a făcut toate acestea, a adăugat mai luminat:
de către faţa Dumnezeului Sinaiului, de către faţa Dumnezeului lui Israil.
Zice: Cel ce S-a arătat strămoşilor noştri în muntele Sinai, tot Acela a clătinat şi pămîntul în vremea Patimii, mustrînd nebunia noastră, şi apoi a dăruit darul Duhului.

PSALMUL 1

1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; 
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. 
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori: 
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului. 
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor. 
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. 
5. Atunci va grăi către ei intru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 
6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 
7. Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! 
8. Cere de la Mine şi-ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta, marginile pământului. 
9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 
10. Şi acum împăraţi, înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! 
11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. 
12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El.