1. | Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. |
2. | Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui? |
3. | Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea. |
4. | Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta, |
5. | Ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta. |
6. | Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate. |
7. | Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie. |
8. | Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui. |
9. | El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu; |
10. | El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmaşului; |
11. | Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas. |
12. | Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui; |
13. | Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui; |
14. | Ci au fost cuprinşi de mare poftă, în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă. |
15. | Şi le-a împlinit cererea lor şi a săturat sufletele lor. |
16. | Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului. |
17. | S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron. |
18. | Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi. |
19. | Şi au făcut viţei în Horeb şi s-au închinat idolului. |
20. | Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă. |
21. | Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt, |
22. | Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie. |
23. | Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă. |
24. | Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui, |
25. | Ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului. |
26. | Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu |
27. | Şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile. |
28. | Au jertfit lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele morţilor |
29. | Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei. |
30. | Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia |
31. | Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac. |
32. | Apoi L-au mâniat pe El la apa certării şi Moise a suferit pentru ei, |
33. | Că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui. |
34. | N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul; |
35. | Ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor |
36. | Şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit. |
37. | Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor, |
38. | Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge. |
39. | S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor. |
40. | Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa |
41. | Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. |
42. | Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mâinile lor. |
43. | De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor. |
44. | Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor, |
45. | Şi şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a căit după mulţimea milei Sale; |
46. | Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei. |
47. | Izbăveşte-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta. |
48. | Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu