1. | Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui. |
2. | Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui. |
3. | Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul. |
4. | Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi fala Lui, pururea. |
5. | Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui. |
6. | Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacob, aleşii Lui. |
7. | Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pământul judecăţile Lui. |
8. | Adusu-şi-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de neamuri, |
9. | Pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac. |
10. | Şi l-a pus pe el lui Iacob, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică, |
11. | Zicând: "Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale". |
12. | Atunci când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor |
13. | Şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor, |
14. | N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le: |
15. | "Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei". |
16. | Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu. |
17. | Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif. |
18. | Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui. |
19. | Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a liberat pe el. |
20. | Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui, |
21. | Ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească. |
22. | Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacob a locuit ca străin, în pământul lui Ham. |
23. | Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui. |
24. | Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi. |
25. | Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales. |
26. | Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham. |
27. | Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui; |
28. | Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor; |
29. | Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. |
30. | Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor. |
31. | Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor; |
32. | Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor. |
33. | Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr. |
34. | Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor, |
35. | Şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli. |
36. | Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav. |
37. | Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese. |
38. | Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea. |
39. | Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei. |
40. | Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă. |
41. | Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui. |
42. | Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie. |
43. | Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit, |
44. | Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu